APC- Autocontainer pneumatic pentru ciment
Autocontainerul pneumatic pentru ciment în vrac, tip APC-10, este o unitate mobilă, destinată încărcării şi transportării materialelor pulverulente (ciment, barit, gel, humă, betonită, nisip etc.) în vrac, precum şi descărcării acestor materiale direct în pâlnia mixerelor agregatelor de cimentare, în amestecătorul de nisip sau în alte recipiente de depozitare.
Transportul materialului pulverulent se realizează rapid şi fără depreciere, prin încărcarea gravitaţională sau pneumatică şi descărcare numai pneumatică, prin mijloace proprii utilajului.
Dirijarea aerului comprimat la fiecare container în parte, varierea debitului, protejarea containerelor la suprapresiuni şi distribuirea selectivă a aerului la racordurile containerului pentru descărcarea pneumatică sau controlată a materialului pulverulent sunt asigurate de către instalaţia pneumatică.
Containerele, identice din punct de vedere constructiv şi funcţional, sunt concepute ca recipiente sub presiune conform prescripţiilor tehnice ISCIR şi avizate de organul ISCIR.
Materialul pulverulent stocat în containere se descarcă pneumatic prin manifoldul de descărcare comun celor două recipiente. Organele de obturare de pe manifold permit descărcarea independentă a containerelor precum şi aerisirea acestora în cazul încărcării pneumatice.